Cât de aproape am fost de prima victorie! Rapid CFR – Unirea 1-1 (0-1)

robert elekNou-promvata Unirea Târlungeni a revenit în campionat, după o pauză de două runde, și a evoluat la Suceava, în compania echipei Rapid CFR Suceava. Deciși să nu mai repete unele greșeli avute la meciurile anterioare, pe care le-a analizat cu multă atentie, jucătorii Unirii au început meciul în forță și în minutul 5 Toderașcu a executat perfect o lovitură liberă, iar Robert Elek (foto), aflat în 6 metri, a pus capul pentru desachiderea scorului. Peste numai 7 minute, Enceanu centrează pentru Elek, care ratează din poziție favorabilă. Gazdele au echilibrat  jocul și în minutul 15 Căinari, din lovitură liberă de la 20 metri, l-a remarcat pe portarul Iacob. Moldovenii au avut, în general, o posesie mai bună, dar fără a concretiza. În schimb, oaspeții au folosit eficient contraatacul, dar au greșit mai mereu la ultimul pas și nu au putut concretiza. În linii mari, și repriza secundă a avut același aspect. În minutul 70, după un corner, Plămadă a avut șansa unei apărări superficiale și a trimis de puțin pe lângă poartă, din apropiere. În minutul 85, Semeghin a centrat pentru Negru, care a egalat (1-1), printr-o lovitură de cap. Din nou, arbitrajul a lăsat de dorit, pe finalul partidei. În minutul 90, Elek a scapat singur spre poartă, a fost faultat, dar arbitrul s-a făcut că nu a văzut, a lăsat jocul să curgă și faza s-a „stins”.

Au marcat :Negru (min. 85) / Elek (min. 5);
Rapid CFR: Pascal – Bălan, Plămadă, Velescu, Cristescu (min. 46, Sava) – Cerlinca, Căinari, Sumanariu (min. 77, Stănescu), Semeghin – Negru, Ioneși (min. 60, Galafco). Antrenor: Marin Barbu;
Unirea: Iacob – Toderașcu (min. 63 Postolache), Barbu, Dumbravă (min. 46 Cristea), Tatarciuc – Brujan, Iaru – Enceanu (min. 78 Lita), Nicolae, Marin – Elek. Antrenor: Laszlo Balint;
Arbitru: Emil Voicu (Bacău). Asistenți: Daniel Hulubei (Vaslui), Onciu Arușoaie (Piatra Neamț).

Aceasta postare a fost publicata in Cronici si etichetata , , , , , . Pastreaza permalink.

Lasa un comentariu