Băieții s-au întors la treabă!

Formația noastră favorită, Unirea Tărlungeni, a reluat pregătirile, marți, 14 ianuarie. La primul antrenament din 2014 au lipsit Dumbravă, Enceanu şi portarul Iacob, reveniţi la FC Braşov, dar şi Toderaşcu, Căpăţână, E. Popa şi Bitez, cărora li s­au reziliat contractele. La capitolul veniri, singura certitudine este, deocamdată, împrumutul tânărului de 19 ani, Florin Cordoş, de la „U” Cluj, care poate evolua ca fundaş central sau dreapta. De asemenea, Laszlo Balint mai are în probe câţiva jucători, asupra cărora urmează să se lămurească, în perioada următoare. Unirea Tărlungeni are în program două stagii de pregătire centralizată, ambele la baza proprie. Primul va avea loc între 27 ianuarie şi 1 februarie, iar cel de­al doilea, între 10 şi 15 februarie. Momentan, s­au perfectat trei jocuri amicale: pe 18 ianuarie, cu Sepsi Sf. Gheorghe, pe 25 ianuarie cu juniorii de la FC Braşov şi pe 1 februarie, cu Conpet Ploiesti. Bineînțeles că vor fi stabilite și alte partide de pregătire, în funcţie de starea terenurilor şi de echipele aflate în zonă, pentru cantonamente.

„Am reluat antrenamentele, cu entuziasm şi încredere, cã anul 2014 va fi mai bun decât 2013. Va fi o perioadã de pregãtire destul de lungã, în condiţiile in care primul meci oficial îl vom avea în data de 15 martie – practic, o situaţie similarã celei de anul trecut. Pânã atunci, însã, avem sarcina de a completa lotul cu jucãtori cu calitãţi, asta în condiţiile unui buget destul de mic. Avem discuţii cu mai mulţi jucãtori, în special jucãtori tineri, pentru cã trebuie sã avem soluţii viabile, pentru a ne încadra în regulament, care obligã cluburile din Liga a 2­a sã aibã în teren cel puţin doi jucãtori nãscuţi în 1992 sau chiar mai tineri. Sper ca în aceastã perioadã de pregãtire sã ne ajute şi condiţiile meteo, deoarece e foarte greu sã te antrenezi pe zãpadã, sau pe terenuri îngheţate. Indiferent însă de vreme, trebuie sã atingem obiectivele pregãtirii şi sã muncim pentru a avea rezultate in campionat”, a comentat antrenorul Laszlo Balint.

Portari: ­ Dărăbanţ, Barna;

Fundaşi: ­ Vlăsceanu, Tatarciuc, I. Şerban, R. Barbu, Dobrea, Florin Cordoş („U” Cluj);

Mijlocaşi: ­ Iaru, Brujan, N. Cristea, Postolache, S. Marin, Neculai, Marcăş;

Atacanţi: ­ Lita, Elek, Liviu Nicolae;

Jucători în probe: ­ Kiss, Antal, Pop (Şcoala de fotbal „Ardealul”), Oberstescu (ASU Poli), Lupu (CFR Cluj), Tudor (Boldești), Antoche (Balotești).

Aceasta postare a fost publicata in Știri si etichetata , , , , , . Pastreaza permalink.

Lasa un comentariu